Introducere

Litiaza biliară, cunoscută și sub numele de colelitiază, reprezintă formarea de calculi (pietre) în vezica biliară, un organ mic, situat sub ficat. Aceste pietre pot varia semnificativ ca dimensiune, de la dimensiunea unui grăunte de nisip până la dimensiunea unei mingi de golf. Prezența calculilor biliari poate duce la o varietate de simptome și complicații, făcând din aceasta o problemă de sănătate semnificativă, care necesită diagnosticare și management adecvat.

Ce sunt calculii biliari?

Calculii biliari sunt structuri cristaline formate prin precipitația componentelor bilei. Bila este un fluid digestiv produs de ficat și stocat în vezica biliară, esențial pentru digestia grăsimilor. Calculii biliari pot fi clasificați în două tipuri principale:

➢ Calculii de Colesterol: aceștia sunt de obicei galben-verzui și sunt compuși în principal din colesterol solidificat. Reprezintă cel mai comun tip, constituind aproximativ 80% din cazurile de litiază biliară.

➢ Calculii Pigmentari: acești calculi sunt mai mici și mai inchisi la culoare, fiind compuși în principal din bilirubină, o substanță produsă prin descompunerea globulelor roșii.

Cauze și factori de risc

Formarea calculilor biliari este influențată de mai mulți factori, incluzand:

➢ Dezechilibre în componentele bilei: excesul de colesterol, bilirubină sau lipsa sărurilor biliare poate duce la formarea calculilor. Calculii de colesterol se formează atunci când bila conține prea mult colesterol și nu suficiente săruri biliare pentru a-l dizolva.

➢ Funcționarea vezicii biliare: dacă vezica biliară nu se golește complet sau suficient de frecvent, bila devine concentrată, crescând probabilitatea de formare a pietrelor.

➢ Dieta și stilul de viață: Dietele bogate în grăsimi, colesterol și sărace în fibre cresc riscul de formare a calculilor biliari. Pierderea rapidă în greutate și postul prelungit pot, de asemenea, contribui la dezvoltarea acestora.

➢ Afecțiuni medicale: afecțiuni precum diabetul, bolile hepatice și anumite tulburări sanguine care duc la exces de bilirubină pot crește riscul de calculi pigmentari.

➢ Genetica și demografia: istoricul familial, obezitatea, sarcina și sexul (femeile fiind mai susceptibile datorită estrogenului) sunt factori de risc semnificativi.

Simptomele litiazei biliare

Multe persoane cu calculi biliari nu prezinta nicio simptomatologie, o condiție denumită litiaza biliara asimptomatica. Atunci când apar, simptomele pot fi:

➢ Durere: durere bruscă și intensă în partea superioară dreaptă a abdomenului, subcostala, care iradiază adesea spre spate sau umărul drept. Această durere, cunoscută sub numele de colică biliară, apare de obicei după consumul de mese bogata in grasimi sau pe timp de noapte.

➢ Probleme digestive: greață, vărsături și indigestie, aparute în special după consumul de alimente grase.

➢ Infecții și inflamații: Simptomele colecistitei (inflamația vezicii biliare) includ febră, frisoane și dureri abdominale severe. Blocarea canalelor biliare poate duce la icter (îngălbenirea pielii și a ochilor), urină închisă la culoare și scaune deschise la culoare.

Diagnostic

Calculii biliari sunt adesea descoperiți incidental în timpul investigațiilor imagistice pentru alte afecțiuni. Testele specifice pentru diagnosticarea calculilor biliari includ:

➢ Ecografia: metoda cea mai comună și neinvazivă, care utilizează unde sonore pentru a crea imagini ale vezicii biliare și a detecta pietrele.

➢ Tomografia computerizată (CT): oferă imagini detaliate ale vezicii biliare și a canalelor biliare, utilă pentru detectarea complicațiilor precum inflamația vezicii biliare. Anumiti calculi nu pot fi vizualilzati prin CT.

➢ MRCP și ERCP: colangiopancreatografia prin rezonanță magnetică (MRCP) și colangiopancreatografia retrogradă endoscopică (ERCP) sunt tehnici imagistice avansate utilizate pentru vizualizarea canalelor biliare și, uneori, pentru extragerea calculilor.

➢ Analize de sânge: acestea ajută la identificarea semnelor de infecție, blocaj și alte probleme asociate prin măsurarea nivelurilor anumitor enzime și bilirubină din sânge.

Opțiuni de tratament

Managementul calculilor biliari depinde de prezența și severitatea simptomelor:

Tratamente non-chirurgicale: pentru calculii biliari asimptomatici, supravegherea activă (prin ecografii si analize de sange repetate) sau gestionarea medicală cu pastile pe bază de acizi biliari pentru a dizolva pietrele mici pot fi considerate. Aceasta metoda nu este preferata, fiind foarte putin utilizata deoarece nu este eficienta in timp si necesita administrare pentru o perioada indelungata, fara rezultate satisfacatoare.

Tratamente chirurgicale

➢ Colecistectomia laparoscopică: Această intervenție chirurgicală minim invazivă este tratamentul standard pentru calculii biliari simptomatici. Implică îndepărtarea vezicii biliare prin mici incizii, ducând la o recuperare mai rapidă și mai puțină durere postoperatorie.

➢ Colecistectomia deschisă: în cazurile în care chirurgia laparoscopică nu este fezabilă, se poate efectua o colecistectomie deschisă. Aceasta implică o incizie mai mare și o perioadă de recuperare mai lungă.

➢ ERCP: În anumite cazuri, ERCP poate fi utilizată pentru a îndepărta pietrele din canalele biliare fără a îndepărta vezica biliară. Această procedură este deosebit de utilă atunci când pietrele au migrat în canalele biliare și au cauzat obstrucție (blocarea canalelor biliare).

➢ Colecistostomia percutanată: pentru pacienții prea bolnavi pentru a suporta intervenția chirurgicală, o procedură de drenaj poate ameliora temporar simptomele prin plasarea unui cateter în vezica biliară pentru a drena conținutul acesteia.

Prevenție și îngrijire postoperatorie

Măsurile preventive se concentrează pe menținerea unei greutăți sănătoase, urmarea unei diete echilibrate, săracă în grăsimi și bogată în fibre și evitarea pierderii rapide în greutate. După îndepărtarea vezicii biliare, majoritatea persoanelor pot digera alimentele în mod normal, deși unii pot experimenta pentru o perioada relativ scurta modificări ale tranzitului intestinal.

Îngrijirea postoperatorie implică reluarea treptată a activităților normale și urmarea sfaturilor medicale pentru a asigura o vindecare corespunzătoare. În cazul intervențiilor laparoscopice, perioada de recuperare este scurtă, în majoritatea cazurilor de ordinul a câtorva zile, pacienții beneficiind de reintegrare socială precoce. Consultațiile regulate de urmărire ajută la monitorizarea recuperării și la tratarea promptă a oricăror complicații.

Concluzie

Litiaza biliară este o afecțiune comună, dar adesea fără simptomatologie, care poate duce la complicații severe dacă nu este tratată. Înțelegerea factorilor de risc, a simptomelor și a opțiunilor de tratament disponibile este esențială pentru un management eficient și pentru prevenirea apariției complicațiilor. 

Progresele în tehnicile chirurgicale minim invazive (laparoscopia) au îmbunătățit semnificativ rezultatele pentru pacienți, făcând din litiaza biliară o afecțiune relativ ușor de gestionat, mai ales atunci cand intervenția chirurgicală este efectuată la timp.