Introducere

Feocromocitomul este o tumoră rară, cu origine la nivelul glandei suprarenale sau, mai rar, provenita din tesutul restant in urma migrarii glandei suprarenale, pe parcursul vietii intrauterine (regiune cervicala, vezica urinara, mediastin etc.). Suprarenalele sunt glande pereche, situate in vecinatatea rinichilor, responsabile cu secretia a numerosi hormoni esentiali pentru buna functionare a organismului, astfel incat tulburarile suprarenaliene pot imbraca diverse forme clinice.  Feocromocitoamele sunt caracterizate prin sinteza crescuta de catecolamine, determinand manifestari specifice, produse prin actionarea receptorilor catecolaminici.

Scurt istoric

Feocromocitomul a fost identificat pentru prima dată în anul 1886, de catre Frankel, care a descris tumori suprarenaliene bilaterale la necropsia unei femei de 18 ani cu moarte subita. Termenul de „feocromocitom”, provenit din limba greaca (“Phios” = întunecat, “chroma”= culoare, “cytoma” = tumoră), a fost a atribuit de catre Pick, in anul 1912, facand referire la reacția cromafină (colorarea maronie a celulelor tumorale, prin oxidarea granulelor de catecolamine conținute în acestea, la contactul cu săruri de crom)

Epidemiologie

Cunoscute drept o afectiune rara, feocromocitoamele se intalnesc în aproximativ 0,3-0,95% din seriile de necropsie și la 0,1-0,2% dintre pacienții hipertensivi. Prezinta un varf de incidenta in jurul varstei de 40-50 ani, aparand in aceeasi proportie la femei si barbati, dar cu predilectie la rasa caucaziana.

Feocromocitoamele sunt adesea denumite „tumora de 10%” deoarece:

• 10% sunt bilaterale
• 10% sunt maligne
• 10% apar la copii și adolescenți
• 10% sunt extrasuprarenaliene
• 10% sunt familiale
• 10% sunt multiple
• 10% nu provoacă hipertensiune arterială
• 10% sunt calcificate

Semne si simptome

“Triada clasică” descrie cefalee (dureri de cap), palpitatii (batai rapide ale inimii) si diaforeza (transpiratie excesiva). Aceste simptome apar adesea în paroxisme (crize) și pot fi însoțite de alte manifestari nespecifice, cum ar fi anxietate, tremor, parestezii (furnicaturi), dureri abdominale, dureri toracice, dificultăți respiratorii, greață, astenie etc. 

Hipertensiunea arterială este cel mai frecvent semn clinic, prezent fie continuu, fie in atacuri. Alte semne includ roșeața feței, febră, vărsături, tegumente palide sau, paradoxal, valori tensionale scazute.

Manifestarile descrise, asemanatoare unui “vulcan metabolic”, pot fi declansate de factori precum:

• consumul de alimente ce conțin tiramină (brânzeturi, bere, vin, banane, ciocolată) sau sinefrină (suc de portocale)
• anumite medicamente (histamină, metoclopramid, ACTH, fenotiazine, metildopa, IMAO, antidepresive triciclice, opioide, glucagon, citostatice) 
• fumatul
• creșterea presiunii intraabdominale prin palpare, lovituri, defecație, urinare, sarcină
• proceduri diagnostice (endoscopie, administrarea de substanțe de contrast)
• anestezia

Metode de diagnostic

• Testare biochimica: niveluri crescute ale catecolaminelor (epinefrina, norepinefrina) și ale metaboliților acestora (metanefrine și normetanefrine) într-o probă de urină sau sange pot stabili diagnosticul.

• Investigatii imagistice: atunci cand testele biochimice sunt sugestive pentru feocromocitom, studii imagistice precum CT, RMN sau scintigrafie cu metaiodobenzilguanidină (MIBG) sunt folosite pentru a localiza tumora.

Tratamentul chirurgical

Tratamentul de elecție pentru feocromocitom este excizia chirurgicală. Aceasta consta in indepartarea intregii glande suprarenale afectate (suprarenalectomie) si necesita o buna pregatire preoperatorie. 

Managementul preoperator include:

• Blocante ale receptorilor α:

• pentru a controla tensiunea arterială și a preveni crizele hipertensive intraoperatorii;
• se initiaza cu 1-3 saptamani inaintea operatiei;

• Blocante ale receptorilor β:

• administrate numai  după α-blocare, cu circa 3-4 zile preoperator, 
• pentru a controla tahicardia

Chirurgia minim invazivă (laparoscopica sau robotica) este preferată pentru tumorile benigne, mai mici de 6 cm, în timp ce intervenția chirurgicală prin abord deschis poate fi necesară pentru tumorile mari, confirmate sau cu potențial malign. 

Managementul intraoperator include monitorizarea meticuloasă a tensiunii arteriale și a ritmului cardiac, cu corectarea rapida a instabilitatii hemodinamice. Experienta chirurgului si maiestria medicului anestezist contribuie deopotriva la reusita unei interventii chirugicale atat de delicate.

Concluzie

Feocromocitomul, deși rar intalnit, prezintă provocări diagnostice și terapeutice semnificative prin complexitatea manifestarilor clinice și potențialul de complicații severe. Diagnosticul precoce, pregatirea optima preoperatorie și tratamentul chirurgical adecvat sunt esențiale pentru un rezultat favorabil.